Declarația sinceră a lui Keșeru: „Mă întrebam, la un moment dat, ce trebuie să fac ca să marchez!?”. Cum am ajuns să înscriem în minutul 91

Redactor:
Andru Nenciu
Declarația sinceră a lui Keșeru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a terminat la egalitate meciul cu reprezentativa Finlandei, scor 1-1, gol marcat de Hoban, după o primă repriză în care tricolorii au ratat cât pentru toate meciurile din aceste preliminarii. Tricolorii nu au reușit să se ridice la nivelul celor peste 54.000 de suporteri care au făcut o atmosferă senzațională și au reușit să doboare recordul de audiență, înregistrat în 2012, la meciul cu Olanda (1-4).

Atacul tricolor a reușit să creeze pericol continuu asupra porții apărate de Hradecky. Keșeru, Bogdan Stancu și Torje au fost cei mai periculoși oameni din tabără lui Anghel Iordănescu, dar le-a lipsit luciditatea în fața porții. Actualul jucător al bulgarilor de la Ludogoreț și-a început seria ratărilor chiar în primul minut al partidei, când a reluat cu capul din trei metri, chiar în apăratorul advers.

„Din păcate, nu am reușit să înscriem mai devreme și am avut mari emoții pe final. Am avut 10-15 minute în care ei și-au creat multe ocazii. Și noi am reușit să ne creem multe situații de a marca, dar am avut ghinion. Mă întrebam la un moment dat, ce trebuie să fac că să marchez, e frustrant sa ai atătea ocazii și să nu reușești să înscrii. După prima repriză nu mă găndeam niciodată că nu vom câștiga. Vom merge în Feroe la fel de motivați, cu un singur obiectiv: victoria. Sper să sparg gheața în ultimul meci”, a declarat Keșeru, imediat după încheierea partidei, pentru TVR.

Tricolorii au spart gheața și au reușit totuși să marcheze, după ce au depășit recordul negativ, de 413 minute fără gol, care data din anii ’40. Hoban a înscris un gol pe care-l vor ține minte mulți ani de acum înainte. Maxim și Andone, jucătorii introduși de Anghel Iordănescu în repriza a doua, au construit o fază la marginea careului advers, al doilea a șutat, Hradecky a respins și, pe fază, fostul mijlocaș al Petrolului a înscris din doi metri, cu poarta goală.

  • Golul mijlocașului în vârstă de 32 de ani este cu atât mai important, cu cât nu mai trebuie să așteptăm jocul rezultatelor. O victorie în Feroe ne-ar asigura biletele de participare la Campionatul European din Franța, îndiferent de rezultatul care se va înregistra în meciul dintre Grecia și Ungaria.
  • Arbitrul partidei, Craig Thompson (42 de ani), ne-a iertat de o lovitură de pedeapsă în minutul 71, după faultul făcut de Dragoș Grigore asupra „decarului” finlandez, Teemu Pukki.
  • După etapa cu numărul nouă din preliminariile de calificare la EURO 2016, naționala pregătită de Anghel Iordănescu se menține pe locul al doilea, la un punct în fața Ungariei și la trei în spatele celor din Irlanda de Nord, care a obținut calificarea cu o etapă înaintea finalului grupei preliminare.

Articol scris de Andrei PAL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×